Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse oferă cetățenilor Republicii Moldova burse de studii, pentru anul academic 2017 - 2018, după cum urmează:

Ciclul I, Licență, la specialitatea:

  •  Relații internaționale

Ciclul II, Master, la specialitățile:

  • Relații internaționale
  • Economie
  • Management
  • Jurisprudență
  • Aspirantură

Partea rusă asigură instruirea gratuită, dar nu oferă bursă. Candidații înmatriculați la studii cu frecvență la zi pot beneficia de locuri, contra plată, în căminele studențești.

Cererile privind admiterea la studii în cadrul Academiei Diplomatice a MAE al Federației Ruse vor fi depuse la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene – or. Chișinău, str. 31 August 1980, nr.80, conform programului de lucru 08.00 – 17.00 (pauza de prânz între orele 12.00 – 13.00). Pentru detalii puteți telefona la nr. de tel. 022 578 281.

Termenul – limită pentru depunerea cererilor este 05 mai 2017.

Pentru informații suplimentare privind concursul de admitere și documentele ce urmează a fi prezentate de către candidați se va accesa următoarea adresă web.