În fiecare an, în prima zi de vară  se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.Ca tradiție, voluntarii și membrii Fondului pentru Tineri Soroca au organizat un show special dedicat Zilei Copilului, cu acțiuni vesele pentru cei mici, clovnii ”Bombonel și Bombonica”, parteneri ai evenimentului, care i-au amuzat pe copii și le-au dăruit baloane modelate în forma unor animale, dans, muzică și desigur Loteria Zâmbetului, unde am avut ca partener Andys Pizza Soroca, care a oferit un voucher cu o cină pentru copilul câștigător și familia lui la Andys Pizza Soroca.

Membrii Fondului pentru Tineri Soroca au oferit baloane, flyere și au vorbit despre Fondul pentru Tineri și despre oferta educațională pe care acest program de succes o oferă tinerilor.

„Am reușit să facem din Ziua Copilului un eveniment frumos pentru Soroca și YouthBank, pentru că feţele fericite ale copiilor atunci când le facem o bucurie ne fac şi pe noi fericiţi. Azi am dăruit peste 100 de baloane colorate, iar asta înseamnă câteva sute de copii care au zâmbit” a declarat Mădălina Babici, membră a Fondului pentru Tineri Soroca.

Ziua Internațională a Copilului, a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului - 1 Iunie, a intrat în istorie, ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.

Proiectul ”Fondul pentru Tineri Soroca” este implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în parteneriat cu Consiliul Raional Soroca, Primăria Municipiului Soroca și cu susținerea financiară a Fundației Est-Europene din resursele acordate de Guvernul Suediei.

Partenerii evenimentului: Andys Pizza Soroca și Clovnii ”Bombonel și Bombonica”.