Învingătorii și-au primit premiile. Sâmbătă, 11 noiembrie 2017 a fost organizat jocul City Quest, unde au participat tineri din 6 instituții de învățământ și au format 6 echipe,  echipa 7 a fost formată din voluntarii Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA. Fiecare echipă a fost constituită din 10 tineri.  Echipele finaliste  s-au clasat în felul următor: pe locul I echipa Liceul Teoretic „Petru Rareș”, primind un premiu bănesc în sumă de 700 de lei, locul II a fost câștigat de către echipa de la Liceul Teoretic „Constantin Stere”, astfel au câștigat un premiu bănesc de 600 de lei, iar pe locul III a fost echipa de la Colegiului Tehnic Agricol și au primit 500 lei.

 

Traseul pe care trebuiau să-l parcurgă tinerii, a fost alcătuit din 8 locații. În momentul când echipa a ghicit și găsit locul în care a fost ascuns indiciul, aceasta avea dreptul să solicite următorul indiciu pentru locația următoare. În cazul în care participanții nu-și dădeau seama din start despre ce este vorba în indiciu, aveau dreptul de a solicita alte două explicații suplimentare. Sarcinile au fost formate pe baza unor povestiri, jocuri de cuvinte, codificări. Tinerii care au participat în cadrul activității, au spus că acest tip de joc este unul interesant și de petrecere utilă a timpului liber.

„Ne-am mobilizat, am depus efort, ne-am concentrat și am ajuns învingători.

Dacă cunoști orașul destul de bine, este foarte ușor să te orientezi. Echipele au depus tot efortul și stăruința pentru ca să ajungă înaintea altora la ultima etapă a jocului. Organizatorii spun că tinerii s-au descurcat foarte bine. Jocul City Quest este adresat tuturor persoanelor active, cărora lucrul în echipă și punerea minții în mișcare este ceea ce le place, inclusiv cunoașterea orașului. Jocul City Quest a devenit tradiție pentru tinerii din orașul Soroca, care an de an participă cu entuziasm și plăcere.

Activitatea a fost organizată din cadrul Decadei Naționale a Tineretului, de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, Consiliul Raional Soroca și Primăria municipiului Soroca.

Parteneri media: Ziarul Nostru, Observatorul de Nord.