Programul de burse al Guvernului japonez (Monbukagakusho) a fost înființat în 1954. Până în prezent, aproximativ 92 000 de studenți din aproximativ 160 de țări și regiuni din întreaga lume au studiat în Japonia în cadrul acestui program.

Bursele sunt oferite pentru un termen de cinci ani, din aprilie 2018 până în martie 2023. Aici se încadrează și învățământul pregătitor, care durează un an. Pentru bursierii cu studii superioare în medicină, stomatologie, medicină veterinară sau un curs de șase ani în farmacie, bursa va fi oferită pentru un termen de șapte ani, până în martie 2025.

În cazul în care un absolvent al unui curs de licență este admis la un curs de masterat în perioada când bursa mai este valabilă, atunci termenul ei poate fi prelungit. Unica condiția care ar facilita acest fapt sunt performanțele academice remarcabile.

Criterii de eligibilitate:

# solicitanții trebuie să aibă cetățenia unei țări care are relații diplomatice cu guvernul japonez;

# solicitanții trebuie să fi absolvit un curs de 12 ani de învățământ școlar;

# solicitanții trebuie să fie dispuși să învețe limba japoneză;

# solicitanții trebuie să fie dispuși să studieze în limba japoneză.

Pentru mai multe informații contactați Ambasada Japoniei în Moldova și site-ul heysuccess.com.