La data de 14 martie, cele mai frumoase, inteligente și ambițioase tinere din municipiul Soroca au concurat pentru titlul cel mare, la Concursul “Miss Soroca 2018”. În urma competiției dintre participante, care au încântat la maximum publicul prezent, juriul a desemnat-o cu titlul de ”Miss Soroca 2018” pe Carolina Darii.  

Carolina Darii, este originară din satul Tătărăuca Veche, r-nul Soroca, are 19 ani, studentă în anul patru la Colegiul ”Mihai Eminescu”, este dansatoare în Ansamblul ”Nistrenii” și deținătoarea mai multor diplome pentru participare activă în activitatea instructiv educativă. Carolina este pasionată de muzică și dans, iar după finalizarea colegiului din Soroca vrea să-și continue studiile în domeniul coreografic.

 ”Aproximativ două lună mi-a luat ca să mă pregătesc de acest concurs. Personal, am fost foarte uimită de pregătirea foarte bună a participantelor din acest an. Pentru mine Concursul ”Miss Soroca” a fost ceva nou cu multe emoții pozitive. Vreau să mulțumesc profesorilor de la Colegiul ”Mihai Eminescu”, care m-au ajutat foarte mult și m-au susținut la acest concurs”, a declarat Carolina publicului după ce și-a ridicat premiul.

 Putem afirma cu îndrăzneală că ediția din acest an, a IX-a la număr, a fost un adevărat show. Spectatorii au avut parte de muzică, dans, teatru și multă culoare: în rochiile elegante a participantelor și în costumele dansatorilor.

 Participantele au concurat în cadrul la șase probe, începând cu prima probă în care fetele sau prezentat, proba intelectuală cu tema ”Cum trebuie de dezvoltat viitorul tinerilor în municipiul Soroca”, prezentarea artistică, proba surpriză, Viitoarea mea profesie, defilare pe podium în rochie de seară.


În componența juriului din acest an s-au regăsit: Ion Babici, Presedinte, Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, Andrei Jitniuc, Specialist Principal în Problemele Tineretului şi Sportului a raionului Soroca, Feodosie Bordian – Viceprimarul municipiului Soroca, Anatol Rudei, Specialist principal în cadrul Secției cultură și Turism, Alexandr Umaneț, Director Executiv, SRL ”Valentina Tur”. Membrii juriului au declarat la finalul concursului, că participantele au fost apreciate obiectiv, iar la jurizare sa ținut cont de mai multe criterii de evaluare, care nu s-au bazat pe aspectul fizic, cât mai degrabă pe inteligență și talentul concurentelor.

 Nici proba intelectuală nu le-a pus în dificultate pe concurente, ele dovedind spectatorilor că, implicarea în activități extrașcolare, voluntariatul, îmbunătățirea curriculumului de învățământ, acordarea burselor pentru studii, acordarea suportului pentru tinerii specialiști la angajarea în câmpul muncii, majorarea salariilor, schimburile de experiență, etc. sunt doar câteva ideii care le-au menționata concurentele ca recomandări pentru dezvoltarea viitorului tinerilor în municipiul Soroca.

 Titlul de Vice ”Miss Soroca 2018” a fost oferit pentru Augustina Fornea, studentă la Colegiul ”Mihai Eminescu” și  Andrea-Lavinia Vrabie, elevă la Liceul Teoretic Visoca, iar cu mențiune și premii de încurajare s-au ales Ana Chistol, elevă Liceul Teoretic ”Petru Rareș” și Daniela Buimistru elevă la Liceul Teoretic Visoca.

Premiile concursului au fost: Premiul I - 1000 lei; Premiul II - 800 lei; Premiul III -600 lei; Premii speciale pentru încurajare - 250 lei.

 Concursul ”Miss Soroca”, este organizat al noulea an consecutiv, anterior acest titlul a fost obținut în 2010 de Doina Railean, în 2011 de către Victoria Purice, în 2012 de Gabriela Spoială, în 2013 de Daniela Tomac, în 2014 de Olga Preida, în 2015 de Maria Posteuca, în 2016 de Gabriela Rucșeneanu  și în 2017 de către Iana Vasilian.

 

Evenimentul  a fost organizat de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în cadrul Planului de Activități în domeniul Tineret pentru perioada anului 2018, cu suportul financiar a Primăriei municipiului Soroca și a avut drept scop, promovarea imaginii pozitive a tinerilor în societate, precum și a activismului civic în rândul tinerilor din municipiul Soroca.

 Premiile în acest an au fost oferite de către Primăria Municipiului Soroca, iar adițional Agenția turistică ”Valentina Tur” SRL a oferit pentru câștigătoarea concursului o cină romantică și fotograful Nicolai Cebotari a oferit o sesiune foto pentru câștigătoarea concursului. Suport în organizarea și desfășurarea concursului a fost oferit din partea Secției Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca, Ansamblului de dans ”Soroceanca”, Clubul de dans modern ”Elegans”, Clubul de dans ”Prestige” iar la nivel de promovare suportul a fost oferit din partea publicațiilor ”Ziarul Nostru”,  ”Observatorul de Nord” și televiziunii locale ”Sor-TV”.