La data de 16 martie 2018, în incinta Liceului Teoretic ”Constantin Stere”, Consiliul Elevilor au fost pregătiți și instruiți despre implicarea elevilor în procesul decizional. Tinerii au lucrat în echipe, stabilind fiecare ce activități le consideră că sunt cele mai prioritare pentru planul de activități a unui Consiliului de Elevi. 

Tematica ședinței fiind axată pe dezvoltarea și susținerea Consiliilor de Elevi. La fel participanții, au prezentat și caracteristicile unui Consiliu al Elevilor ideal în viziunea lor. În această activitate au fost implicați aproximativ 70 de elevi din Liceu.

Ședința a fost realizată în cadrul Proiectului ”Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional”. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii din instituțiile de învățământ să participe activ în luarea deciziilor și pregătirea lor pentru a deveni adulți implicați civic.

Vă reamintim că proiectul ”Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional”, este implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA și susținut financiar de Fundația Soros-Moldova și programele tematice ale Fundațiilor pentru o Societate Deschis, Programul de Sprijinire a Educației și Fondul Youth Exchange.