Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIALa data de 11 aprilie, comunitatea romilor din satul Vulcănești, a sărbătorit în premieră Ziua Internațională a Romilor.

Ziua Internaţională a Romilor, marcată la 8 aprilie în fiecare an, a fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat la Varşovia. Data a fost aleasă în amintirea zilei de 8 aprilie 1971, când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome, ocazie cu care au fost puse bazele unei organizaţii internaţionale a romilor, denumită ''Uniunea Internaţională a Romilor'' (IRU), care, începând cu anul 1993, are statut de organizaţie consultativă pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite.

Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIAZiua Internațională a Romilor_CRT DACIAScopul acestei zile a fost de a promova valorile culturale ale romilor și de a atrage atenția societății asupra problemelor cu care se confruntă romii, în mod special pentru îmbunătățirea situației educaţionale. Ziua internaţională a romilor este şi un moment de comemorare a celor ce au avut de suferit în anii celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase ţări europene, romii au fost persecutați, au fost închiși şi deportaţi în lagăre de exterminare. Cu această ocazie, a fost aprins un rug, în memoria strămoşilor romi care îşi începuseră, cu o mie de ani înainte, drumul către Europa, apoi către cele două Americi și mai departe. O incursiune detaliată despre istoria romilor din Moldova, a fost realizată de către profesorul de istorie de etnie romă din Gimnaziul Vulcănești, Simion Ibrian, care a oferit detalii impresionante despre evoluția la Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIAZiua Internațională a Romilor_CRT DACIAdiferite etape ale comunității romilor.

La eveniment a participat Desiree Jongsma, Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, care a felicitat comunitatea romă, și a menționat că UNICEF va susține în continuare școlarizarea copiilor romi, care este o prioritate pentru toți.

Deasemenea la sărbătoare au fost prezenţi reprezentaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Nisporeni, Serviciul de Asistență Psihopedagogică a Direcției Învățământ, Tineret și Sport Nisporeni, Inspectoratul de Poliţie, cadrele didactice din Gimnaziul Vulcăneşti şi echipa CRT DACIA.

Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIAMembrii comunităţii rome afirmă că marcarea acestei sărbători reprezintă o modalitate de aşi promova valorile, tradiţiile şi obiceiurile.

Îmbrăcaţi în costume ţigăneşti romii au încis ringul de dans în curtea Gimnaziului Vulcăneşti, la care nu au lipsit nici cîntecele specifice etniei rome interpretat de Formația ”Călătorii”. Pe terenul de fotbal, au fost antrenați într-o competiție de fotbal, echipele de sportivi de la gimnaziile Vulcănești și Nisporeni, iar un eveniment aparte, a fost organizat pentru elevii pasionați de pictură, care au prezentat lucrările sale pe motivul etnocultural al etniei rome. Elevii au fost premiați cu dulciuri și au fost admirați de către participanții la eveniment.

Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIALa finalul evenimentului participanţii au fost invitaţi la o masă festivă cu bucate tradiționale. Gospodinele din comunitate au povestit invitaților despre modul de preparare, specificul acestora, inclusiv când și cum se servesc bucatele tradiționale în familiile de romi. Participanții la eveniment au menționat că își doresc ca acest eveniment să devină o tradiție pentru comunitatea Vulcănești, prilej de a se întruni și a celebra cele mai importante realizări obținute, atât de copii în domeniul educației, cât și de gospodarii din sat, care se văd tot mai rar din cauza migrației.

Ziua Internațională a Romilor_CRT DACIAActivitatea a fost realizată de către Gimnaziul Vulcănești și Asociația Raională a Romilor din Nisporeni ”Corona Romani”, la inițiativa și cu suportul Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA, în cadrul Proiectului ”Promovarea sporită a participării copiilor romi în educație”, care este implementat în parteneriat și cu suportul Reprezentanței UNICEF din Moldova. Proiectul are ca scop incluziunea tuturor copiilor din satul Vulcănești în educație de calitate.