Centrul de Resurse pentru Tineret „DACIA” organizează la data de 18 mai 2016, ultima ședinţă consultativă cu factorii de decizie la nivel național în cadrul Reţelei Naţionale a Prestatorilor de Servicii Prietenoase Tinerilor. Evenimentul se va desfășura în incinta Hotelului „DACIA”din municipiul Chișinău, începând cu ora 10:00.

Scopul acestei ședințe este consultarea Standardelor Minime de Calitate pentru Serviciile Prietenoase Tinerilor. La ședință vor fi prezenți reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, precum și alte structuri și factori de decizie la nivel național, reprezentanți ai centrelor prestatoare de servicii prietenoase tinerilor din republică. Moderatorul ședinței va fi Ion Babici, directorul Centrului de Resurse pentru Tineret „DACIA”, care este și Secretarul Rețelei Naționale a Prestatorilor de Servicii Prietenoase Tinerilor.

Pe ordinea de zi este inclusă și crearea Consiliului de Organizare a Forumului Național a Prestatorilor de Servicii Prietenoase Tinerilor ediția a II-a, și elaborarea Agendei pentru Forumul Național.

Ședința consultativă a Rețelei Naționale a Prestatorilor de Servicii Prietenoase Tinerilor este organizată în cadrul proiectului „Consolidarea sectorului de servicii prietenoase tinerilor din Republica Moldova”, implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret „DACIA”, susținut financiar de Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova în cadrul Planului de Acțiuni în domeniul Tineretului pentru anul 2015.