În Republica Moldova primele consilii locale ale tinerilor au apărut în anul 2000. Iniţiatorii acestui proces au fost organizaţiile neguvernamentale de tineret, care au promovat acest model de participare a tinerilor, prin care s-a încercat de a ajuta tinerii, să-şi exprime opinia, să se implice conştient în procesele de luarea deciziilor, să planifice activităţi şi să le realizeze.

Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA a lansat programele sale pentru promovarea participării tinerilor din anul 2004. Acest efort a fost focusat iniţial în instruirea grupurilor de iniţiativă din comunităţile raioanelor Soroca, Floreşti, Donduşeni, Drochia şi Şoldăneşti. Tinerii din aceste comunităţi, inclusiv adulţii – ca persoane resursă, au fost astfel pregătiţi în organizarea proceselor de constituire democratică a consiliilor locale ale tinerilor, inclusiv managementul acestora, dezvoltarea relaţiile de cooperare cu partenerii locali, elaborarea şi implementarea proiectelor comunitare. La finele anului 2005, cu suportul centrului sau constituit în această regiune peste 40 de consilii locale ale tinerilor.

Pentru a realiza obiectivul de consolidare a acestor forme de participare a tinerilor, centrul a sprijinit crearea reţelei regională de nord a consiliilor locale a tinerilor, unde primul Preşedinte ales a fost Dumitru Ciobanu din satul Tătărăuca Veche a raionului Soroca. În cadrul reţelei tinerii din consiliile locale au avut posibilitatea să se auto-instruiasca, acest mediu a servit o perfectă posibilitate pentru schimbul de experienţă de la egal la egal.

Consiliile locale ale tinerilor din reţea au fost sprijinite financiar de Centrul DACIA prin intermediul unui program de granturi, unde au fost susţinute 20 de proiecte comunitare. Astfel peste 250 de tineri din consiliile locale beneficiare de acest suport financiar, au avut posibilitatea să înveţe şi să parcurgă întregul ciclu al unui proiect, să stabilească relaţii cu liderii de opinie, să colecteze fonduri, să lucreze în echipă, să fie responsabili şi să-şi rezolve propriile probleme.

Pentru oraşul Soroca, primul consiliul local al tinerilor, care să reprezinte majoritatea tinerilor, a fost ales în anul 2008. În această perioadă sa reuşit să fie consolidate iniţiativele tinerilor din cadrul instituţiilor de învăţământ. Tinerii care au fost aleşi ca lideri a acestor consilii au fost:

Mâțu Alina_Președinte CLT Soroca 2008-2009 Cobăsneanu Dan-Vlad_Președinte al CLT Soroca_2009-2010  Cristina Carauș_Președinte al CLT Soroca_2010-2011 
Mâțu Alina
2008-2009
Cobăsneanu Dan-Vlad
2009-2010
Carauș Cristina
2010-2011
 Bezerău Ana_Președinte al CLT Soroca_2011-2012  Gasan Iulian_Președinte al CLT Soroca_2013-2014 Chistol Gulisada_Președinte al Consiliului Local al Tinerilor Soroca
Bezărău Ana
2011-2012
Gasan Iulian
2013-2014
Chistol Gulisada
2014-2015
     
Burghelea Alina
2015-2016
Hangan Mihai
2016
 

Pe parcursul anilor, Consiliul Local al Tinerilor din oraşul Soroca, împreuna cu susţinerea Primăriei Soroca, Consiliului Raional Soroca, Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA, Secţiei Cultură şi Turism, Direcției Generale Învățământ și instituţiilor de învăţământ au organizat şi au desfăşurat diverse manifestări cultural–artistice conform intereselor tinerilor din oraş.